Monthly Archives: July 2016

Structura anului şcolar 2016 – 2017

Cursurile anului şcolar 2016-2017 încep luni, 12 septembrie, potrivit structurii anului şcolar aprobate miercuri, 20 iulie, de Ministerul Educaţiei, care a lăsat la latitudinea şcolilor să aleagă una din trei posibile săptămâni pentru desfăşurarea programului „Şcoala Altfel”.

Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a aprobat miercuri, 20 iulie, prin ordin, structura anului şcolar 2016-2017, se arată într-un comunicat de presă.

Astfel, anul şcolar 2016-2017 începe luni, 12 septembrie, are 35 de săptămâni de cursuri, însumând 169 de zile lucrătoare, şi se structurează în două semestre: semestrul I (12 septembrie 2016 – 3 februarie 2017) şi semestrul al II-lea (13 februarie 2017 – 16 iunie 2017).

„Vacanţele elevilor sunt programate astfel: vacanţa de iarnă (24 decembrie 2016 – 8 ianuarie 2017), vacanţă intersemestrială (4 -12 februarie 2017), vacanţa de primăvară (19 – 30 aprilie 2017) şi vacanţa de vară (17 iunie – 10 septembrie 2017). De asemenea, în săptămâna 29 octombrie – 6 noiembrie 2016, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă. Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 26 mai 2017, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 9 iunie 2017”, se mai precizează în sursa citată.

Faţă de anii anteriori, programul naţional „Şcoala altfel” are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar şi poate fi derulat pe baza unei planificări ce rămâne la decizia şcolilor. „Astfel, în funcţie de ciclurile de învăţământ şcolarizate, unităţile de învăţământ pot opta pentru unul dintre următoarele segmente: 21 noiembrie – 2 decembrie 2016, 27 februarie – 31 martie 2017 şi 15 mai – 9 iunie 2017 (învăţământul preşcolar şi primar), respectiv 17 octombrie – 2 decembrie 2016, 27 februarie – 31 martie 2017 şi 15 mai – 9 iunie 2017 (învăţământul gimnazial, liceal, profesional şi postliceal)”, se precizează în comunicat.

Ministerul Educaţiei a mai anunţat că va elabora metodologia de organizare şi desfăşurare a programului „Şcoala altfel”, care va fi aprobată separat, prin ordin de ministru, după ce în prealabil va fi supusă dezbaterii publice.

Intervalul aferent programului „Şcoala altfel” nu coincide cu perioada în care se susţin tezele semestriale, care vor avea loc, de regulă, la finalul semestrelor, după parcurgerea programei şcolare cu cel puţin trei săptămâni înainte de finalul semestrului.

De asemenea, etapele naţionale ale olimpiadelor şcolare se organizează, de regulă, în perioada vacanţei de primăvară, potrivit calendarului olimpiadelor naţionale şcolare.

„În zilele libere prevăzute de lege nu se organizează cursuri. Unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare judeţene vor marca prin manifestări specifice, conform planificărilor existente la nivelul fiecărei şcoli, zilele de 5 octombrie (Ziua internaţională a educaţiei), 5 iunie (Ziua învăţătorului) şi 1 iunie (Ziua copilului)”, mai informează Ministerul Educaţiei.

Nu în ultimul rând, ministerul mai precizează că, în situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climaterice locale speciale şi de specificul şcolii, inspectoratele şcolare judeţene pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar. Acestea se pot aproba numai în măsura în care se asigură cele 169 de zile de cursuri prevăzute în ordin, precum şi a posibilităţii ca toţi elevii să participe, fără restricţii, la examenele şi evaluările naţionale organizate în sistemul naţional de învăţământ.

Liceenii din județul Cluj au promovat BAC-ul în proporţie de 83,32%, cel mai bun rezultat din ţară

83,32% dintre elevii înscriși în județul Cluj la sesiunea de vară a Bacalaureatului au avut medii peste 6 și au promovat examenul, potrivit datelor ISJ Cluj. Conform primelor date, Clujul are cel mai mare procent la nivel național.

Dintr-un total de 3909 de elevi prezenți la sesiunea de vară a Bacalaureatului din 2016, în județul Cluj doi elevi au reușit să obțină medii de 10 „curat”, bifând punctaj maxim la toate cele trei discipline la care au fost examinați. Cei doi elevi sunt absolvenți ai Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu”, respectiv Colegiul Național „George Barițiu”, ambele din Cluj-Napoca, secția științe sociale.

Din totalul celor înscriși pentru sesiunea de vară, 3257 au avut medii mai mari de șase și au promovat astfel examenul. 88,61% dintre cei care au promovat Bacalaureatul sunt absolvenți din promoția 2016. 989 dintre absolvenții de liceu de la școlile din județul Cluj au obținut note cuprinse între 9 și 10 și un total de aproximativ 2000 de elevi au avut note între 8 și 10. La nivelul județului Cluj s-au înregistrat 503 note de 10. 13 dintre acestea au fost la Limba și Literatura Română, 15 la limba maternă, 237 la proba de profil și 239 la proba la alegere.

La nivel județean, 19 școli din județ au înregistrat procent de promovare de 100%, dintr-un total de 65 de licee.

Din totalul celor înscriși 646 elevi nu au luat BAC-ul, 214 dintre aceștia fiind respinși pentru că nu au avut media 6.  Cel mai mic procent înregistrat la nivelul județului Cluj este 26,09 %, la Liceul Tehnologic Dej.

În anul 2015, 82,18% a fost procentul de promovare la BAC, înainte de contestații. Elevii pot depune contestații începând cu ora 16:00 și până la ora 20:00.

Admitere la Facultatea de Ingineria Materialelor şi a Mediului (UTCN)

Pentru studenţii care îşi doresc un viitor sigur, şi specializări perfect adaptate pieţei muncii, Facultatea de Ingineria Materialelor şi a Mediului din cadrul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca organizează admitere, concurs de dosare la nivel licenţă şi master, atât pentru locurile finanţate de la buget, cât şi pentru cele cu taxă.

Poţi deveni şi tu inginer, într-unul din următoarele domenii: Ingineria Materialelor, Ingineria Mediului şi Inginerie Mecanică.

Înscrierile au loc în perioada 18-22 şi 25 iulie 2016.

Mai multe informaţii puteţi găsi pe site-ul facultăţii: imm.utcluj.ro.


Potrivit site-ului de prezentare, Facultatea de Ingineria Materialelor și a Mediului a fost înfiinţată în anul 1990, sub denumirea Ştiinţa şi Ingineria Materialelor, la iniţiativa unui colectiv de cadre didactice şi cercetători cu preocupări consecvente şi rezultate de prestigiu în domeniul ingineriei materialelor.

Denumirea facultăţii a fost schimbată în anul 2011 – Ingineria Materialelor şi a Mediului pentru a pune în evidenţă cele două domenii de studii gestionate.

În urma ierarhizării domeniilor de studiu (conform art. 193 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 789/2011 -http://chestionar.uefiscdi.ro/) de către organisme naţionale şi internaţionale, ambele domenii ale facultăţii sunt în categoria A (cea mai performantă).

În plus, domeniul Ingineria Materialelor a acumulat cel mai mare punctaj, fiind pe primul loc în ţară, iar domeniul Ingineria Mediului pe locul doi.

Clujul, locul doi pe ţară la Evaluarea Naţională 2016. Topul şcolilor

Judeţul Cluj se află, şi după rezolvarea contestaţiilor, pe locul al doilea pe ţară în ceea ce priveşte promovabilitatea (88,91%) la examenul de Evaluare Naţională 2016. Pe primul loc se clasează, pentru al cincilea an consecutiv, judeţul Brăila cu promovabilitate de 89,2%.

Astfel, la nivelul judeţului Cluj, din totalul de 731 de contestaţii depuse, 492 au fost respinse, şi 239 au fost acceptate. Dintre cele 239 de contestaţii acceptate, 164 de lucrări au fost evaluate cu nota mai mare decât cea primită iniţial, iar 75 au fost evaluate cu o notă mai mică. Procentul mediilor peste 5 nu s-a modificat.

Ministerul Educaţiei a anunţat că, la nivel naţional, după contestaţiile din 5 iulie 2016, 111.598 candidaţi (75,1%) au obţinut medii mai mari sau egale cu 5, 37.050 candidaţi (24,9%) nu au promovat examenul iar 253 de elevi au obţinut media 10. Potrivit sursei citate, la Evaluarea Naţională prezenţa a fost de 96,7%, din 153.673 candidaţi înscrişi prezentându-se 148.648. Astfel, la proba de limbă şi literatura română 122.557 (82,2%) candidaţi au luat note peste 5 dintre care 1.244 au luat nota 10. La proba de matematică 100.123 (67,4%) elevi au luat note peste 5 dintre care 2.604 au luat nota 10.

În perioada 21-29 iulie 2016 are loc depunerea dosarelor de înscriere la şcolile la care candidaţii au fost repartizaţi.


TOPUL cei mai bune şcoli din mediul urban (după media generală a examenului)

Colegiul Naţional Emil Racoviţă – 9,09

Colegiul Naţional Andrei Mureşanu (Dej) – 8,87

Liceul Teoretic Nicolae Bălcescu – 8,74

Şcoala Gimnazială “Ioan Bob” – 8.73

Şcoala Elf – 8,71

Transylvania College – 8,51

Liceul Teoretic Avram Iancu – 8,50

Colegiul Naţional George Coşbuc – 8,37

Liceul Teoretic Báthory István – 8,36

Şcoala Generală Ion Creangă – 8.30


Cele mai bune rezultate din mediul rural (după media generală a examenului)

Beliş – 7,59 (locul 27 pe judeţ)

Mihai Viteazu – 7,49

Sânpaul – 7,46

Ţaga – 6,45

Finişel – 6,40