Monthly Archives: February 2021
Vrei un job în 2021? Care sunt competențele cheie de care ai nevoie
Capacitatea de a rezolva probleme complexe, a coordona oameni și resurse, abilitățile bune de comunicare sau înțelegerea sistemelor sunt competențele cheie aflate la mare căutare de către angajatori în 2021, dar și în viitor, conform studiului realizat de World Economic Forum. La nivel național, angajatorii caută tot mai mult tineri și profesioniști care să dețină aceste competențe sau să fie deschiși înspre dezvoltarea lor în cadrul companiilor.
Cum ne dezvoltăm competențele soft necesare în piața muncii?
„Dezvoltarea competențelor soft presupune timp, o bună înțelegere a pasiunii, a punctelor tale forte și o înțelegere clară a modului în care funcționează azi piața muncii”, declară Mădălina Hodorog, fondatorul programului FUTURE – Construiește cu pasiune.
În România, echipa FUTURE – Construiește cu pasiune lansează luna aceasta cea de-a 4 ediție a celui mai complex program de educație ce dezvoltă competențele soft în rândul tinerilor ce sunt în căutarea unui loc de muncă și care ajută și profesorii să înțeleagă piața muncii.