Category Archives: Anul scolar 2016 – 2017
Noutăţile anului şcolar 2016-2017

Ministerul Educaţiei a anunţat noutăţile anului şcolar 2016-2017. Ordinul de Ministru 5079/31 august 2016 modifică metologia de admitere în învăţământul liceal prin care, în calculul mediei de admitere, ponderea mediei claselor V-VIII reprezintă doar 20 la sută, în comparaţie cu 25 la sută cât a avut în anul şcola 2015-2016. De asemenea, admiterea la liceu se va realiza într-o singură etapă computerizată, urmată de o etapă în care se vor analiza cazuri speciale, astfel încât admiterea să se finalizeze mai repede.
Potrivit Ordinelor de ministru 5.070 şi 5.071/31.08.2026, privind Bacalaureatul, respectiv Evaluarea Naţională, notele de la examenele naţionale vor putea fi modificate în urma contestaţiilor chiar dacă acestea nu vor depăşi 50 de sutimi între prima notă primită şi cea obţinută în urma contestaţiei.
„Am eliminat prevederea conform căreia nota finală după contestaţii se modifică numai în cazul în care, între nota iniţială şi nota de la contestaţii, există o diferenţă de minimum 0,5 puncte”, a anunţat secretarul de stat în Ministrul Educaţiei, Monica Anisie.
Calendarul examenelor naţionale 2016-2017
Examenele naţionale încep în anul şcolar 2016-2017 cu examenul de defintivat în învăţământ, astfel încât proba scrisă va avea loc pe 20 aprilie, primele rezultate vor veni pe 25 aprilie, iar rezultatele finale vor fi afişate pe 29 aprilie.
Prima sesiune a examenului de Bacalaureat va începe pe 6 iunie, imediat după Rusalii, ultima probă va avea loc pe 30 iunie, iar rezultatele finale vo fi afişate pe 10 iulie.
Primul examen de la Evaluarea Naţională va avea loc pe 19 iunie, iar ultimul examen va avea loc pe 21. Rezultatele finale vor fi afişate pe 30 iunie
Repartizarea computerizată pentru liceu va avea loc pe 12 iulie, de pe 13 iulie până pe 17 iulie vor fi depuse dosarele, pe 18 va fi făcută centralizarea locurilor libere, iar între 19 şi 21 iulie vor fi repartizate şi soluţionate cazurile speciale.
Concursul de titularizare se va desfăşura între 12 iulie şi 24 iulie când vor fi afişate rezultatele finale.
A doua sesiune a Bacalaureatului va începe pe 21 august, ultima probă va fi susţinută de elevi pe 31 august, iar pe 6 septembrie vor fi publicate rezultatele finale.
Structura anului şcolar 2016 – 2017

Cursurile anului şcolar 2016-2017 încep luni, 12 septembrie, potrivit structurii anului şcolar aprobate miercuri, 20 iulie, de Ministerul Educaţiei, care a lăsat la latitudinea şcolilor să aleagă una din trei posibile săptămâni pentru desfăşurarea programului „Şcoala Altfel”.
Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a aprobat miercuri, 20 iulie, prin ordin, structura anului şcolar 2016-2017, se arată într-un comunicat de presă.
Astfel, anul şcolar 2016-2017 începe luni, 12 septembrie, are 35 de săptămâni de cursuri, însumând 169 de zile lucrătoare, şi se structurează în două semestre: semestrul I (12 septembrie 2016 – 3 februarie 2017) şi semestrul al II-lea (13 februarie 2017 – 16 iunie 2017).
„Vacanţele elevilor sunt programate astfel: vacanţa de iarnă (24 decembrie 2016 – 8 ianuarie 2017), vacanţă intersemestrială (4 -12 februarie 2017), vacanţa de primăvară (19 – 30 aprilie 2017) şi vacanţa de vară (17 iunie – 10 septembrie 2017). De asemenea, în săptămâna 29 octombrie – 6 noiembrie 2016, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă. Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 26 mai 2017, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 9 iunie 2017”, se mai precizează în sursa citată.
Faţă de anii anteriori, programul naţional „Şcoala altfel” are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar şi poate fi derulat pe baza unei planificări ce rămâne la decizia şcolilor. „Astfel, în funcţie de ciclurile de învăţământ şcolarizate, unităţile de învăţământ pot opta pentru unul dintre următoarele segmente: 21 noiembrie – 2 decembrie 2016, 27 februarie – 31 martie 2017 şi 15 mai – 9 iunie 2017 (învăţământul preşcolar şi primar), respectiv 17 octombrie – 2 decembrie 2016, 27 februarie – 31 martie 2017 şi 15 mai – 9 iunie 2017 (învăţământul gimnazial, liceal, profesional şi postliceal)”, se precizează în comunicat.
Ministerul Educaţiei a mai anunţat că va elabora metodologia de organizare şi desfăşurare a programului „Şcoala altfel”, care va fi aprobată separat, prin ordin de ministru, după ce în prealabil va fi supusă dezbaterii publice.
Intervalul aferent programului „Şcoala altfel” nu coincide cu perioada în care se susţin tezele semestriale, care vor avea loc, de regulă, la finalul semestrelor, după parcurgerea programei şcolare cu cel puţin trei săptămâni înainte de finalul semestrului.
De asemenea, etapele naţionale ale olimpiadelor şcolare se organizează, de regulă, în perioada vacanţei de primăvară, potrivit calendarului olimpiadelor naţionale şcolare.
„În zilele libere prevăzute de lege nu se organizează cursuri. Unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare judeţene vor marca prin manifestări specifice, conform planificărilor existente la nivelul fiecărei şcoli, zilele de 5 octombrie (Ziua internaţională a educaţiei), 5 iunie (Ziua învăţătorului) şi 1 iunie (Ziua copilului)”, mai informează Ministerul Educaţiei.
Nu în ultimul rând, ministerul mai precizează că, în situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climaterice locale speciale şi de specificul şcolii, inspectoratele şcolare judeţene pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar. Acestea se pot aproba numai în măsura în care se asigură cele 169 de zile de cursuri prevăzute în ordin, precum şi a posibilităţii ca toţi elevii să participe, fără restricţii, la examenele şi evaluările naţionale organizate în sistemul naţional de învăţământ.
Au început înscrierile pentru clasa pregătitoare!

Părinții pot completa cererile tip pentru înscrierea copiilor în învățământul primar în două etape: 29 februarie – 18 martie și 30 martie – 8 aprilie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice.
Potrivit documentului, cererile pot fi completate online sau la unitatea de învățământ la care părinții solicită înscrierea copiilor, iar validarea acestora se va face la școala respectivă zilnic, în intervalul orar 8,00 — 20,00 (de luni până vineri) și sâmbăta de la 9,00 la 13,00.
Calendarul înscrierii în clasa pregătitoare 2016

Înscrierea copiilor în clasa pregătitoare se va realiza, potrivit Ministerului Educaţiei, în perioada 29 februarie – 18 martie (în cadrul primei etape) şi în perioada 30 martie – 8 aprilie (în cadrul etapei a doua). Principala noutate din acest an este că niciun copil nu va mai putea fi înscris în clasa I fără să fi urmat clasa pregătitoare mai întâi. În anii şcolari anteriori, autorităţile permiteau, prin excepţie, şi înscrierea copiilor direct în clasa I.