Tag Archives: admitere cluj 2014

Simulare Evaluare Naţională 2015

Aproximativ 200.000 de elevi de clasa a VIII-a din toată țara au susţinut săptămâna aceasta examene în cadrul simulării evaluării naționale. Luni a fost organizat examenul la Limba și literatura română, marţi – matematică, iar miercuri, 25 februarie, elevii aparținând minorităților naționale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă au susţinut simularea la Limba și literatura maternă.

Afișarea rezultatelor este programată pentru data de 6 martie. Este pentru al doilea an consecutiv când elevii de clasa a VIII-a susţin la nivel naţional simulările examenelor de final de gimnaziu. 

A început anul universitar 2014-2015! Câţi studenţi au universităţile

Anul universitar 2014-2015 a început cu circa 500.000 de noi studenţi, jumătate faţă de anul 2007/2008 când, în România, erau 1.029.855 de studenţi, din care mai mult de jumătate, mai precis 650.247, la universităţi de stat, potrivit agenţiei Mediafax.

Scăderea numărului de studenţi în ultimii ani are cauze multiple. Una dintre ele este ponderea semnificativă a absolvenţilor de liceu care nu reuşesc să ia bacalaureatul şi care, din acest motiv, nu se pot înscrie la admiterea într-o universitate. Un alt obstacol este taxa de şcolarizare – deloc neglijabilă, dacă nu prohibitivă în multe cazuri (9.000 de lei pe an, de pildă, la Facultatea de Medicină din UMF “Carol Davila” Bucureşti), mai notează sursa citată.

La Cluj-Napoca, Universitatea “Babeş-Bolyai” înregistrează în anul I circa 14.300 de tineri, iar doctoranzi aproximativ 400, potrivit rectorului, Ioan-Aurel Pop.

Absolvenţii clujeni, pe primul loc în topul promovabilităţii

Clujul ocupă primul loc în topul judeţelor cu cea mai ridicată rată de promovabilitate pentru absolvenţii din promoţia 2014, potrivit unei analize realizate de reprezentanţii Ministerului Educaţiei.

Astfel, Clujul a ocupat locul I atât în topul judeţelor cu cea mai mare rată de promovabilitate pentru absolvenţii din promoţia 2014, cât şi în ceea ce priveşte cel mai bun rezultat la nivel naţional la bacalaureatul din această vară.

Admitere UBB Cluj 2014. Începe sesiunea de toamnă

Cea de-a doua sesiune de admitere la Universitatea Babeş-Bolyai va avea loc în perioada 5-15 septembrie 2014. Sunt disponibile 1.324 de locuri bugetate la licenţă şi master, dar şi peste 6.000 de locuri cu taxă. De asemenea, absolvenţii de liceu care au promovat examenul de Bacalaureat pot opta şi pentru unul dintre cele 1.815 de locuri la învăţământul la distanţă.

Admitere UBB Cluj 2014

UBB Cluj va scoate la concurs, pentru anul universitar 2014-2015, la nivel de licenţă, un număr de 4.840 de locuri bugetate, peste 9.000 de locuri în regim cu taxă şi 2.500 de locuri pentru învăţământ la distanţă şi învăţământ cu frecvenţă redusă.

La nivel master vor fi scoase la concurs 3.500 locuri la buget, peste 6.000 de locuri la taxă şi aproximativ 1.000 de locuri pentru învăţământ cu frecvenţă redusă.