Tag Archives: cele mai cautate facultati din Cluj

UMF Cluj organizează cursuri de pregătire și simularea examenului de admitere 2016

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” organizează şi în acest an cursuri de pregătire pentru admitere şi simularea examenului de admitere. „Prin această acțiune, dorim să venim în sprijinul candidaților înainte de admiterea propriu-zisă, care va avea loc în data de 25 iulie 2016”, transmit reprezentanții UMF Cluj.

Cele mai căutate facultăţi din Cluj

Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universităţii Babeş Bolyai (UBB) se află pe primul loc în topul celor mai căutate facultăţi din Cluj-Napoca, anul acesta. Pentru programele de nivel licență şi-au depus dosarele 1.586 de candidați, cu 400 mai mulţi decât anul trecut, pentru ocuparea celor 456 de locuri disponibile.

Absolvenţii clujeni, pe primul loc în topul promovabilităţii

Clujul ocupă primul loc în topul judeţelor cu cea mai ridicată rată de promovabilitate pentru absolvenţii din promoţia 2014, potrivit unei analize realizate de reprezentanţii Ministerului Educaţiei.

Astfel, Clujul a ocupat locul I atât în topul judeţelor cu cea mai mare rată de promovabilitate pentru absolvenţii din promoţia 2014, cât şi în ceea ce priveşte cel mai bun rezultat la nivel naţional la bacalaureatul din această vară.

Admitere UBB Cluj 2014. Începe sesiunea de toamnă

Cea de-a doua sesiune de admitere la Universitatea Babeş-Bolyai va avea loc în perioada 5-15 septembrie 2014. Sunt disponibile 1.324 de locuri bugetate la licenţă şi master, dar şi peste 6.000 de locuri cu taxă. De asemenea, absolvenţii de liceu care au promovat examenul de Bacalaureat pot opta şi pentru unul dintre cele 1.815 de locuri la învăţământul la distanţă.

Admitere UBB Cluj 2014. Care este cea mai căutată facultate

Peste 16.000 de candidaţi şi-au depus dosarele de admitere la Universitatea Babeş-Bolyai. Numărul tinerilor care vor să studieze la UBB Cluj este cu 7% mai mare decât cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut.

S-au depus peste 12.000 de dosare pentru învăţământul cu frecvenţă (IF), iar diferenţa de până la peste 16.000 este la învăţământul la distanţă şi învăţământul cu frecvenţă redusă. Perioada de înscrieri continuă până joi, 24 iulie, pentru Facultatea de Fizică şi până vineri, 25 iulie, pentru Facultatea de Teologie Romano-Catolică şi Facultatea de Teologie Reformată.