Tag Archives: educatie online

Cum poți face #EducatieAltfel de la distanță?

Programul FUTURE – Construiește cu pasiune susținut de compania internațională Vertiv este unul dintre inițiativele ce au reușit cu succes să se replieze în timp record și să livreze, gratuit, un program complex de #EducatieAltfel pentru 40 de studenți și 15 profesori din mediul universitar.

„Adaptabilitatea a fost prima competență soft pe care am activat-o împreună cu echipa Vertiv. Odată cu intrarea în starea de urgență în luna martie, am adaptat un program de educație gândit 100% pentru offline într-un program de educație online cu 10 sesiuni de training interactive ce pregătesc studenții pentru primul loc de muncă și profesorii pentru a înțelege mai bine piața muncii” declară Mădălina Hodorog, fondatorul programului FUTURE – Construiește cu pasiune și cadru didactic asociat în cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

FUTURE – programul ce dovedește că se poate construi #EducatieAltfel chiar și în online

Adaptabilitatea, flexibilitatea, comunicarea sau creativitatea sunt abilitățile cele mai căutate de către angajatori pe piața muncii. FUTURE, singurul program de #EducatieAltfel din România pentru studenți – profesori – companii, s-a adaptat în mediul online prin activități inovatoare, jocuri, lucrul în echipă și instrumente ce dezvoltă compentețele soft chiar și în varianta online.

În sesiuni online interactive și pline de exerciții practice, studenții, profesorii, invitații și angajatorii Vertiv lucrează deja de 9 săptămâni pentru a se pregăti pentru piața muncii într-o manieră bazată pe educație prin experință. „Noi iubim să lucrăm cu post-it-uri, cu podeaua și pereții, nu folosim prezentări Powerpoint și preferăm să livrăm informația sub formă de exercițiu interactiv. Mediul online favorizează exact ceea ce noi evităm, prezentările statice și livrarea pasivă de informație. Am intrat într-o cursă a înarmării, înarmare cu soluții digitale ce ne ajute să facem #EducatieAltfel chiar și în online”, a continuat Mădălina Hodorog.

Fundația Noi Orizonturi lansează cursuri online unice în România pentru profesori și elevi

Fundația Noi Orizonturi lansează 4 cursuri online pentru elevi și profesori care doresc să învețe și să se implice în comunitate chiar și de acasă. Cu o experiență de 20 de ani în construirea de programe educaționale, Fundația Noi Orizonturi oferă gratuit aceste cursuri online ce pot fi utilizate de profesori pentru a sprijini învățarea elevilor.

„Este o ocazie unică pentru elevi și profesori deopotrivă să învețe online despre subiecte de actualitate pe o platformă dinamică, interactivă, experiențială.”, declară Sorana Pogăcean, coordonator formare la Fundația Noi Orizonturi.