Tag Archives: FUTURE
Cum poți face #EducatieAltfel de la distanță?

Programul FUTURE – Construiește cu pasiune susținut de compania internațională Vertiv este unul dintre inițiativele ce au reușit cu succes să se replieze în timp record și să livreze, gratuit, un program complex de #EducatieAltfel pentru 40 de studenți și 15 profesori din mediul universitar.
„Adaptabilitatea a fost prima competență soft pe care am activat-o împreună cu echipa Vertiv. Odată cu intrarea în starea de urgență în luna martie, am adaptat un program de educație gândit 100% pentru offline într-un program de educație online cu 10 sesiuni de training interactive ce pregătesc studenții pentru primul loc de muncă și profesorii pentru a înțelege mai bine piața muncii” declară Mădălina Hodorog, fondatorul programului FUTURE – Construiește cu pasiune și cadru didactic asociat în cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
FUTURE – programul ce dovedește că se poate construi #EducatieAltfel chiar și în online

Adaptabilitatea, flexibilitatea, comunicarea sau creativitatea sunt abilitățile cele mai căutate de către angajatori pe piața muncii. FUTURE, singurul program de #EducatieAltfel din România pentru studenți – profesori – companii, s-a adaptat în mediul online prin activități inovatoare, jocuri, lucrul în echipă și instrumente ce dezvoltă compentețele soft chiar și în varianta online.
În sesiuni online interactive și pline de exerciții practice, studenții, profesorii, invitații și angajatorii Vertiv lucrează deja de 9 săptămâni pentru a se pregăti pentru piața muncii într-o manieră bazată pe educație prin experință. „Noi iubim să lucrăm cu post-it-uri, cu podeaua și pereții, nu folosim prezentări Powerpoint și preferăm să livrăm informația sub formă de exercițiu interactiv. Mediul online favorizează exact ceea ce noi evităm, prezentările statice și livrarea pasivă de informație. Am intrat într-o cursă a înarmării, înarmare cu soluții digitale ce ne ajute să facem #EducatieAltfel chiar și în online”, a continuat Mădălina Hodorog.
Programul FUTURE – Construiește cu pasiune lansează o nouă ediție la Cluj-Napoca pentru 40 de studenți și 10 profesori universitari

Creativitatea, persuasiunea, colaborarea, adaptabilitatea și inteligența emoțională sunt cele mai căutate competențe soft în rândul noilor angajați, conform datelor furnizate de compania LinkedIN pentru anul 2020. Deși competențele soft sunt recunoscute la nivel internațional ca fiind esențiale pentru a evolua în câmpul muncii, peste 480 milioane de tineri nu își dezvoltă aceste competențe în viața de zi cu zi.
„De cele mai multe ori nu conștientizăm importanța competențelor soft și nici nu ne implicăm în dezvoltarea lor pentru că avem impresia că se dezvoltă de la sine. Mai mult, ne dorim ca aceste competențe să fie deja stăpânite de către studenții care intră în piața muncii pentru primul lor loc de muncă. Competențele soft se dezvoltă în timp și au nevoie de alte metode de predare care să te ajute să conștientizezi importanța acestora”, declară Mădălina Hodorog, fondatorul programului FUTURE – Construiește cu pasiune și cadru didactic asociat în cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.