Tag Archives: invatamant

60% dintre tineri au nevoie de competențe noi pentru a se angaja. Cum îi ajută programul FUTURE

Peste 73 milioane de tineri cu vârste cuprinse între 15 – 24 de ani sunt șomeri, potrivit World Economic Forum, iar 60% dintre acestea nu vor avea competențele necesare pentru piața muncii din 2023, potrivit ultimului raport PWC. În România, șomajul în rândul tinerilor rămâne peste 20% și mai mult de unul din trei tineri șomeri își caută un loc de muncă de mai bine de un an.

Un viitor altfel: Studenții și profesorii universitari se pot înscrie acum la FUTURE, cel mai amplu program de orientare în carieră

Peste 120 de studenți și profesori universitari din toată țara sunt așteptați să se înscrie la cea de-a 6-a ediție a programului FUTURE – Construiește cu pasiune, cel mai complex program de orientare în carieră din România.

Timp de 6 luni, studenții – profesorii- angajatorii SYKES part of Sitel Group® se vor întâlni săptămânal pentru a-i ajuta pe tineri să se pregătească pentru primul loc de muncă și să dezvolte competențele necesare pentru locurile de muncă de azi și de mâine. Întâlnirile sunt bazate 100% pe activități practice și au scopul de a „umple prăpastia dintre sistemul educațional și piața muncii, de a-i ajuta pe tineri să se angajeze, iar profesorii universitari să aprofundeze noi metode de predare”, declară Mădălina Hodorog, fondatorul programului.

Vrei o meserie de viitor? Colegiul Tehnic Anghel Saligny face înscrieri!

Ai terminat gimnaziul sau liceul și nu știi încotro să te îndrepți mai departe? Colegiul Tehnic “Anghel Saligny” te așteaptă cu profesori competenți și implicați, o școală modernă și bine dotată, și o meserie de viitor, la finalul studiilor!

Se schimbă programa școlară. Dar ce facem cu pregătirea pentru piața muncii?

Majoritatea studenților din România nu sunt pregătiți pentru primul loc de muncă, iar prăpastia dintre sistemul educațional și piața muncii se adâncește tot mai tare. 112 studenți și 60 de profesori din toată țara s-au pregătit 100% practic pentru primul loc de muncă în cel mai complex program de #EducatieAltfel din România: FUTURE – Construiește cu pasiune, ediția BCR.

Timp de 6 luni, studenții din anii terminali au avut parte de 9 sesiuni de tranining practice cu accent pe: înțelegerea pieței muncii, găsirea punctelor forte, construirea unui CV, simulări de interviu de angajare și dezvoltarea competențelor soft căutate azi de angajatori. Mai mult, aceștia au avut parte și de sesiuni individuale de orientare în carieră pentru a lua decizia legată de angajare cât mai conștient.

Motivul principal pentru care elevii aleg universități din străinătate. Ce e de făcut?

Peste 6000 elevi de liceu aleg anual universități din străinătate pentru a-și continua studiiile, conform ultimelor studii realizate de UNESCO și Organizația Națiunilor Unite. Marea Britanie, Danemarca sau Olanda sunt printre principalele preferințe ale tinerilor care vor să studieze în altă țară și nu mai văd o șansă de creștere în România.

Ce facem după facultate în România? – aceasta este întrebarea pe care și-o pun majoritatea elevilor care decid la 18 ani să părăsească țara pentru oportunități diverse. Diana este elevă în clasa a X-a la Iași și se pregătește deja pentru decizia legată de facultate.