Tag Archives: liceeni

Olimpicii şi candidaţii la universităţile din străinătate vor da BAC-ul mai repede

Absolvenţii de liceu participanţi la loturile naţionale care se pregătesc pentru competiţiile internaţionale sportive sau pe discipline, precum şi absolvenţii de liceu care susţin admiterea în universităţile din străinătate în aceeaşi perioadă cu examenul naţional de bacalaureat vor susţine examenul de Bacalaureat în perioada 14-27 mai, la Braşov. Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, a aprobat prin ordinul 3.602/7.04.2016, calendarul sesiunii speciale a examenului de Bacalaureat, care va avea loc în perioada 14-24 mai, la Braşov.

Sesiunea specială a examenului de bacalaureat (14-27 mai 2016) se adresează elevilor care îndeplinesc următoarele condiţii: participă la loturile olimpice şi la competiţiile sportive şi artistice internaţionale care se desfăşoară în perioada sesiunii normale a examenului de bacalaureat sau susţin examenul de admitere la universităţi din străinătate şi trebuie să facă dovada că: a) au fost acceptaţi, în etapa preliminară, la universităţile  din străinătate care le solicită pentru înscriere diploma de bacalaureat, înainte de finalizarea examenului naţional de bacalaureat, sesiunea iunie – iulie 2016; b) probele de admitere sunt programate în acelaşi timp cu probele examenului de bacalaureat, sesiunea iunie -iulie 2016.

Calendarul sesiunii speciale

14 şi 15 mai – Înscrierea candidaţilor

16-17 mai – Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română/limba maternă

18-19 mai – Evaluarea competenţelor digitale

20-21 mai – Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională

Probele scrise

23 mai – limba şi literatura română

24 mai – proba obligatorie a profilului

25 mai – proba la alegere a profilului şi specializării

26 mai – limba şi literatura maternă

26 mai (până la ora 18:00) – afişarea primelor rezultate, la sediul unităţilor de învăţământ care vor organiza această sesiune specială. Depunerea contestaţiilor este programată în cursul aceleiaşi zile, în intervalul orar 18:00 – 20:00.

27 iunie – soluţionarea contestaţiilor şi afişate rezultatelor finale.

Rezultate slabe la Simulare BACALAUREAT 2016

Rata de promovare la SIMULARE BAC 2016 este de 38,39% (42.386 de elevi din 110.423 de elevi prezenţi), la clasa a XII-a, potrivit datelor centralizate de Ministerul Educaţiei, se arată într-un comunicat dat publicităţii de Ministerul Educaţiei. Rata de promovare la simularea examenului din anul 2015 a fost de 38,77%.

Simulare Bacalaureat 2016: proba obligatorie din profil

Peste 345.000 de elevi ai claselor a XI-a şi a XII-a au susţinut simularea la proba obligatorie a profilului pentru examenul de Bacalaureat. Mai exact, cei care urmează cursurile liceale la profilul Real au susţinut proba scrisă la Matematică, iar cei de la Uman, la Istorie. Elevii şi profesorii au declarat că subiectele la istorie au fost accesibile, însă la matematică au fost mai dificile decât cele de anul trecut.

Simulare Bacalaureat 2016: Limba şi Literatura română

Elevii de clasa a XI-a şi a XII-a au început luni, 7 martie, Simularea la Bac cu proba la Limba şi Literatura Română. Notele obţinute la simulare Bacalaureat 2016 nu vor fi trecute în catalog, ci vor fi evaluate individual la clasă, pentru o mai bună pregătire a elevilor pentru examenul de Bacalaureat din vară.

Marţi, 8 martie, s-a desfăşurat proba la Limba şi literatura maternă pentru elevii care studiază în limbile minorităţilor naţionale, iar miercuri, 9 martie, are loc proba obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie).

RIUF 2016: Peste 65 de universități și instituții de învățământ de pe 4 continente

Pe 22 martie, Sala Polivalentă din Cluj-Napoca devine punctul de întâlnire a celor mai importante universități internaționale și a tinerilor interesați de programe de studiu în străinatate, cu ocazia celei de-a XVIII-a ediții a RIUF – The Romanian International University Fair.

Peste 65 de expozanți din Europa, Australia, America și Asia s-au pregătit de întâlnirea cu tinerii români, dornici să afle informații despre cele mai bune programe de studiu din România și din străinătate.