Tag Archives: Programul FUTURE – Construiește cu pasiune
Cum te angajezi azi în piața muncii?

Jumătate din locurile de muncă care există astăzi în piața muncii posibil să nu mai existe până în 2055, conform ultimelor studii realizate de Institutul Global de Cercetare McKinsey. De aceea, angajatorii au început deja să puncteze importanța competențelor și aleg să investească intern în dezvoltarea angajaților.
O parte din companii însă au decis să facă un pas în față și să ajute tinerii chiar de pe băncile facultății să își dezvolte competențele necesare pentru angajare într-un mediu interactiv, energic și 100% practic. Peste 250 de studenți, profesori din toată țara și angajatorii SYKES România part of Sitel Group® s-au pregătit pentru piața muncii de azi și de mâine în cadrul programului FUTURE – Construiește cu pasiune, primul program de #EducatieAltfel din România. Timp de 3 luni, cei 3 piloni ai educației – studenți, profesori, angajatori – au lucrat practic pentru dezvoltarea acestor competențe soft în sesiuni de training săptămânale.
Un viitor altfel: Studenții și profesorii universitari se pot înscrie acum la FUTURE, cel mai amplu program de orientare în carieră

Peste 120 de studenți și profesori universitari din toată țara sunt așteptați să se înscrie la cea de-a 6-a ediție a programului FUTURE – Construiește cu pasiune, cel mai complex program de orientare în carieră din România.
Timp de 6 luni, studenții – profesorii- angajatorii SYKES part of Sitel Group® se vor întâlni săptămânal pentru a-i ajuta pe tineri să se pregătească pentru primul loc de muncă și să dezvolte competențele necesare pentru locurile de muncă de azi și de mâine. Întâlnirile sunt bazate 100% pe activități practice și au scopul de a „umple prăpastia dintre sistemul educațional și piața muncii, de a-i ajuta pe tineri să se angajeze, iar profesorii universitari să aprofundeze noi metode de predare”, declară Mădălina Hodorog, fondatorul programului.
2 din 5 studenți abandonează facultatea. Ce e de făcut?

„Ce facultate să aleg?”- o întrebare aparent simplă pentru unii, dar care pune în dificultate foarte mulți tineri din România. 2 din 5 cursanți abandonează facultatea încă din primul an de studiu, conform unui studiu realizat de 4 români (Claudiu Herțeliu, Cezar Hâj, Andrei Pârvan și Daniela Alexe-Coteț), în 2021, pe 5 cohorte de studenți. Pentru a le aduce mai multă claritate și a-i ajuta pe elevi să aleagă cea mai potrivită facultate s-a lansat, la nivel național, programul online gratuit FUTURE Student, în colaborare cu PEPCO România.
Programul FUTURE Student ediția PEPCO România este dedicat atât elevilor de liceu, care trebuie să ia decizii legate de viitorul lor în carieră, cât și profesorilor de liceu care își doresc să exploreze mai mult #EducatiaAltfel și să o vadă pusă în practică în sesiunile de training la care participă și elevii.
Acești studenți erau confuzi cu privire la viitor. Acesta e programul ce i-a ajutat să-și creeze o carieră

În urmă cu 5 luni, Răzvan și Cosmin erau studenți ce se apropiau de ziua absolvirii. Cariera era un concept abstract, iar despre cum să te pregătești pentru un job, cum să îți dezvolți o carieră știau foarte puține lucruri.
Chiar și acele puține informații erau prin lentila unor discursuri motivaționale de pe Facebook, TikTok sau așa cum sunt ele portretizate pe Netflix. De multe ori, aceste idei erau desprinse de realitatea din câmpul muncii. „Înainte de program mă simțeam derutat complet”, ne spune Cosmin.
Pregătiți pentru viitor: FUTURE lansează azi ediția 5 pentru studenți și profesori

Cel mai complex program de #EducatieAltfel, FUTURE – Construiește cu pasiune, lansează azi ediția 5 alături de Banca Comercială Română (BCR) pentru studenții și profesorii care doresc să se pregătească pentru piața muncii de azi și de mâine. Peste 80 de studenți și 60 de cadre didactice din mediul universitar vor participa în următoarele luni la sesiuni practice cu accent pe carieră, găsirea primului loc de muncă, piața muncii și competențele viitorului.