UBB, în topul celor mai bune universităţi din lume

Universitatea “Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca apare în clasamentul Center for World University Rankings 2015, reprezentând topul primelor 1.000 de universități din întreaga lume.  Alături de UBB, în listă mai apare o singură instituție de învățământ superior din România- Universitatea Bucureşti.

Universitatea Babeș-Bolyai apare pe locul 987, cu doar o poziţie mai jos decât Universitatea din București (UB). Având ambele același punctaj, 44,04, ele se poziționează printre primele 4% cele mai bune universități de la nivel mondial.

La capitolul calitatea educației, UB se află pe locul 237, iar UBB pe locul 367, în cazul calității mediului academic ambele se situează pe poziția 218, iar la gradul de angajare al absolvenților cele două instituţii de învăţământ superior sunt pe locul 567 în lume.

Topul este condus de trei universități din SUA, Universitatea Harvard, Stanford University și Massachusetts Institute of Technology, care sunt urmate de două din Marea Britanie: University of Cambridge, respectiv University of Oxford.

De altfel, SUA are 15 din primele 20 instituții de învățământ superior din lume, Marea Britanie și Japonia câte două, iar Elveția una.

Totodată, dintre cele 1.000 de universități prezente în acest clasament mai bine de o pătrime (229) sunt din SUA, în timp ce 83 sunt din China, 74 din Japonia, 65 din Marea Britanie, 55 din germania şi 49 din Franţa.

Center for World University Rankings evaluează peste 25.000 de universități. În analiză utilizează opt criterii, cele mai importante fiind calitatea educației, gradul de ocupare a forței de muncă după absolvire și calitatea personalului didactic, fiecare dintre acestea cu o pondere de 25 de procente.

Comments

comments