Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului 2020: “Pot să învăț, pot să muncesc”
Data de 2 aprilie marchează în întreaga lume Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului. În această zi, în toată lumea, organizațiile care promovează cauza persoanelor cu autism desfășoară acțiuni menite să atragă atenția asupra afecțiunii care atinge 1% din populația globului.
Asociația Autism Transilvania, membru fondator FEDRA, face cunoscută în România Strategia Autism Europe pentru anii 2018-2021, care promovează accesul la educația incluzivă de calitate (universitar și vocațional) precum și acces la locurile de muncă. Scopul nostru principal este de a facilita și crește participarea activă în societate a persoanelor cu tulburare din spectrul autist din Europa, scopul final fiind îmbunătățirea calitații vieții acestora. Pentru a ne face auziți la nivel global, sloganul campaniei 2020-2021 este ”Pot să învăț. Pot să muncesc”.
Fiecare persoană, fiecare membru al societății, indiferent dacă are sau nu autism, are anumite puncte forte care pot fi dezvoltate și valorificate pentru a progresa în educația lor personală, cu scopul final de a obține un loc de muncă.
Cu această campanie ne dorim ca membrii comunității să arate diversitatea de abilități pe care le are întreaga societate și abilități care se pot dezvolta, astfel încât să simțim fiecare dintre noi că aparținem comunității în care trăim. Fiecare persoană este diferită și fiecare persoană va exprima abilitățile și punctele forte pe care le are, în moduri diferite.
Oricine poate să ia parte la această campanie, chiar dacă are autism sau nu, pentru a arăta că nimeni nu ar trebui să fie exclus sau discriminat. Persoanele cu autism nu sunt “cetățeni de mâna a doua”, ci membri ai societății cu drepturi depline. Persoanele cu autism ar trebui să aibă oportunități egale pentru a-și folosi la maxim potențialul în educație și în câmpul muncii. Persoanele cu autism pot face asta, dacă au un mediu accesibil și suportiv, cu o adaptare rezonabilă. Orice persoană din mediul educational (fie că e gradiniță, școală sau universitate), orice persoană sau instituție care oferă formare vocațională, ucenicie sau la locul fiecaruia de muncă, poate face o diferență, cât de mică, pentru ca societatea, în ansamblul ei, să fie mai incluzivă și deschisă la diversitate.
Cum se poate implica fiecare dintre noi în campania “Pot să învăț, pot să muncesc”
-
Găsește un obiect care reprezintă unul din punctele tale forte
-
Fă un video sau o fotografie cu tine ținând în mână sau folosind acest obiect
-
Share în social media fotografia sau video-ul cu #AutismDay2020 sau #Luminează Albastru pentru autism #de acasa
*Sau, poti doar să îți faci o poză cu imaginea campaniei și să dai share cu #AutismDay2020, #Luminează albastru pentru autism #de acasa
Cu această ocazie, transmitem autorităților mesajul comun al ONG-urilor care fac parte din Federația Pentru Drepturi și Resurse pentru Persoanele cu Tulburări din Spectru Autist (FEDRA).
Federația pentru Drepturi și Resurse pentru Persoanele cu Tulburări din Spectrul Autist (FEDRA) solicită Ministerului Educației să ia următoarele măsuri urgente în vederea înlăturării barierelor de acces din calea incluziunii copiilor cu cerințe educative speciale diagnosticați cu tulburări din spectrul autist în învățământul de masă:
Autism ESENȚIALE EDUCAȚIE
1. Adaptarea examenelor și testărilor naționale și din punct de vedere al conținutului, nu doar al formei
Motiv: în prezent elevii cu cerințe educative speciale din România învață după programe adaptate însă examenele și testările naționale nu sunt adaptate din punct de vedere al conținutului, ci doar al formei, motiv invocat de foarte multe cadre didactice care refuză astfel să adapteze programele și curiculele acestor elevi, în ciuda legislației.
2. Locuri speciale la licee și școli de meserii pe modelul locurilor rezervate pentru romi.
Motiv: copiii cu dizabilități neuropsihice fac parte dintr-o categorie defavorizată, sistemul nu le oferă suficient personal de suport, școlile speciale nu îi pregătesc pentru viață și, deși pot avea abilități deosebite, nu au acces la învățământ de calitate și, pe cale de consecință, la integrare pe piața muncii. Devin astfel asistați social pentru tot parcursul vieții, costând statul mult mai mult decât dacă ar deveni funcționali și cât mai independenți.
3. Incluziune reală (fiecare unitate de învățământ să fie obligată să integreze 3-5% copii cu CES și o justă distribuire a personalului de suport: profesori de sprijin, logopezi, consilieri).
Motiv: În prezent, așa cum arată studiile derulate de specialiști, incluziunea în școlile și grădinițele de masă se face extrem de inegal. Există unități de masă care încadrează copii cu cerințe educative speciale în număr mare, inclusiv școli în care 30% dintre elevi au certificat de cerințe educative speciale și alte școli care, prin diverse metode, refuză să înscrie elevi cu cerințe educative speciale. Cele din prima categorie, deși respectă legislația în vigoare și luptă împotriva discriminării, nu sunt încurajate, ba chiar sunt pedepsite, fiind puse în situația de a lăsa elevii cu cerințe educative speciale corigenți pentru ca aceștia să nu intre în examenul de capacitate și să scadă indicatorii de promovabilitate ai școlii. Aceste practici sunt posibile datorită faptului că elevii nu beneficiază de adaptarea examenelor după ce au beneficiat de adaptarea programei. Și menținute de numărul scăzut de profesori de sprijin.
4. Profesionalizarea facilitatorilor școlari
Motiv: În prezent, copiilor încadrați în grad de handicap grav li se solicită prin lege să fie însoțiți de facilitatori școlari în unitatea de învățământ. Acești facilitatori școlari nu au nici un statut profesional, nu există cod COR și nici nu beneficiază de o pregătire formală în autism. Deși intervin în procesul educațional și interferează cu acesta, deci ar trebui să fie formați și licențiați astfel încât să poată fi angajați, facilitatorii școlari sunt de fapt asistenții personali. Acest lucru încalcă legislația muncii și fișa postului asistentului personal al persoanei cu handicap grav căruia i se cere astfel ca pe salariul minim pe economie să fie alături de persoana cu handicap 24/24, nu 8h pe zi ca orice alt angajat.
5. Stimularea financiară a cadrelor didactice care integrează în învățământul de masă copii cu dizabilități încadrați în grad de handicap.
Motiv: Munca specifică cu un elev cu cerințe educative speciale este una dificilă, mai ales când acesta este integrat în învățământul de masă. Cadrul didactic care face incluziune întâmpină provocări profesionale mai mari sau egale decât cele întâmpinate de un profesor care, de pildă, pregătește un elev foarte motivat pentru o olimpiadă școlară.În plus, acestuia i se cere să adapteze programa școlară și nu are instrumente de lucru specifice (manuale, auxiliare, etc). Cadrele didactice aflate în această situație sunt autodidacte, nebeneficiind de training gratuit, formal. Și copilul olimpic și copilul cu cerințe educative speciale are dreptul la educație de calitate adaptată nevoilor și posibilităților sale. Prin urmare, dat fiind că incluziunea școlară a copiilor cu cerințe educative speciale se află încă la nivel de pionierat în România, considerăm că acele cadre didactice implicate, active și care sprijină copiii cu cerințe educative speciale merită încurajate, inclusiv financiar.
6. Programe antistigmatizare în școli
Motiv: Suntem moștenitorii mentalităților comuniste, lucru greu de negat și de corectat. Elevii cu cerințe educative speciale și cei cu dizabilități sunt adesea discriminați în școli atât de către colegi cât și de cadrele didactice. Există segregare, există și neînțelegerea rolului educației în formarea individului. Necunoașterea drepturilor elevilor, indiferent de starea de sănătate și alte bariere care trebuie îndepărtate prin măsuri concrete și programe antistigmatizare.
7. Personal de sprijin angajat în funcție de numărul copiilor cu CES.
Motiv: În România sunt angajați doar 1583 de profesori de sprijin. Este imposibil ca aceștia să fie eficienți și să asigure suportul necesar elevilor. De asemenea, alocarea personalului de suport se face raportat la efectivele de elevi ale unității de învățământ nu raportat la efectivele de elevi cu cerințe educative speciale. Astfel, sunt școli care au zeci de copii cu cerințe educative speciale și un singur profesor de sprijin și alte școli cu un singur copil cu cerințe educative speciale, dar tot personalul de suport: profesor de sprijin, logoped, consilier.
De asemenea, solicităm Ministerului Sănătății să aducă modificări legislației în vigoare, astfel încât dreptul la sănătate să fie respectat tuturor persoanelor diagnosticate cu TSA.
Autism ESENȚIALE SĂNĂTATE
1. Decontarea reală a terapiei pentru copiii și adulții diagnosticați cu tulburări din spectrul autist.
2. Înființarea Registrului Unic al Persoanelor cu TSA
3. Măsuri de stimulare a realizării screeningului timpuriu pentru depistarea tulburărilor din spectrul autist.
FEDRA — Federația pentru Drepturi și Resurse pentru Persoanele cu Tulburări în Spectrul Autist este prima federație de acest tip din România, care are ca membri în principal organizații de părinți și se dorește a fi o voce puternică și unitară a organizațiilor de profil din România, având ca scop crearea și păstrarea unui mediu adecvat pentru stimularea și sprijinirea persoanelor cu TSA.
Organizațiile membre FEDRA sunt: ANCAAR Argeş, ANCAAR Craiova, ANCAAR Iaşi, Asociația Autism Baia Mare, Asociația Autism Transilvania Cluj, Asociația Copiii de Cristal Brașov, Asociația Dincolo de Tăcere Galați, Autism Europa Bistrița – Centrul de Resurse şi Referinţă în Autism Micul Prinţ, Asociația Învingem Autismul Bucuresți, Asociația Părinților Copiilor cu Autism din Județul Botoșani, Asociația Puzzle România, Asociația “Rază de Speranță în Intervenția și Terapia TSA” Brașov, Asociația SOS Autism Bihor, Asociația de Sprijin pentru Părinții și Copii cu Autism Galați, Fundația Romanian Angel Appeal Bucuresti, Fundația Univers Plus Piatra Neamț, Asociația Învățăm prin Pictograme Timișoara, Organizația Suedeză pentru Ajutor Umanitar Individual, Asociația pentru Recuperarea și Integrarea Copiilor cu Autism (ARICA).