Category Archives: Anul scolar 2014 – 2015
Evaluări Naţionale pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a
Elevii s-au întors la şcoală. Următoarea vacanţă, din 31 ianuarie
Elevii s-au întors luni la ore, după terminarea vacanţei de iarnă, însă în curând vor avea din nou timp liber, pentru pauza dintre cele două semestre, prevăzută în calendarul anului şcolar 2014- 2015.
Vacanţa de iarnă a durat două săptămâni, din 20 decembrie până în 4 ianuarie, iar la sfârşitul lunii elevii vor avea încă o săptămână liberă, din 31 ianuarie până în 8 februarie, odată cu vacanţa intersemestrială.
Semestrul al II-lea va începe luni, 9 februarie, şi va fi întrerupt de vacanţa de primăvară, ce va avea loc între 11 aprilie şi 19 aprilie. Cursurile se vor relua în 20 aprilie, anul şcolar urmând să se încheie la 19 iunie, iar tezele vor fi date până în 22 mai.
De asemenea, săptămâna 6 – 10 aprilie din semestrul al doilea va fi dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului “Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”.
Vacanţa de vară de dinaintea anului şcolar 2015-2016 va fi între 20 iunie şi 13 septembrie.
Elevii intră în vacanţa de iarnă din 20 decembrie
Elevii vor intra în vacanţa pentru sărbătorile de iarnă sâmbătă, 20 decembrie, şi vor reveni la cursuri luni, 5 ianuarie, conform structurii anului şcolar 2014-2015. Anul şcolar are 177 de zile de cursuri şi 34 de zile de vacanţă, fără cele din vacanţa de vară, potrivit agenţiei Mediafax.
Calendarul anului şcolar următor este alcătuit similar celui din 2013-2014, potrivit structurii aprobate printr-un ordin al ministrului Educaţiei.
Noile manuale digitale au fost publicate pe manuale.edu.ro
Ministerul Educaţiei a publicat pe platforma manuale.edu.ro toate cele 28 de manuale digitale aprobate luni de ministrul Remus Pricopie, pe care profesorii pot să le utilizeze deja la clasă, până vor primi cărţile tipărite. De miercuri, cadrele didactice, elevii, părinţii şi publicul larg pot accesa gratuit noile manuale pentru clasele I şi a II-a, în format digital, intrând pe site-ul manuale.edu.ro.
Astfel, cadrele didactice pot folosi deja la clasă manualele digitale disponibile până la achiziţionarea pachetului manual-print, a anunţat ministerul Educaţiei într-un comunicat de presă.
Manualul digital de Comunicare în Limba Română pentru clasa a II-a, disponibil integral pe internet
Manualul digital pentru Comunicare în limba română la clasa a II-a, realizat de Ascendia Design în parteneriat cu editura Didactica şi Pedagogica, este primul manual nou publicat integral pe internet, gratuit şi la dispoziţia tuturor, după ce au fost validaţi câştigătorii licitaţiei publice.
Manualul este împărţit în două cărţi pentru cele două semestre şi poate fi consultat pe site-ul manuale.eduteca.ro.





