Category Archives: Admitere liceu
Simulare Evaluare Naţională 2015
Aproximativ 200.000 de elevi de clasa a VIII-a din toată țara au susţinut săptămâna aceasta examene în cadrul simulării evaluării naționale. Luni a fost organizat examenul la Limba și literatura română, marţi – matematică, iar miercuri, 25 februarie, elevii aparținând minorităților naționale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă au susţinut simularea la Limba și literatura maternă.
Afișarea rezultatelor este programată pentru data de 6 martie. Este pentru al doilea an consecutiv când elevii de clasa a VIII-a susţin la nivel naţional simulările examenelor de final de gimnaziu.
Evaluări Naţionale pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a
Schimbări la Capacitate 2015 – Elevii trebuie să înveţe mai mult
Elevii care dau la anul examenul de Evaluare Naţională vor avea mai mult de învăţat şi la Română, şi la Matematică.
Pe de altă parte, liceenii care vor trece prin Bac 2015 sunt mai norocoşi, căci examenul de anul viitor nu aduce schimbări, ba chiar s-ar putea dovedi mai uşor.
Modelele de subiecte pentru examenele naţionale din vara lui 2015, publicate luni, 3 noiembrie, de Ministerul Educaţiei, prefigurează schimbări doar la nivelul elevilor de clasa a VIII-a, care vor avea de învăţat materie în plus faţă de colegii lor care au dat Capacitatea în 2014.
La Română, elevii vor avea de învăţat şi genul dramatic, romanul, doina şi balada populară, iar la gramatică toate tipurile de subordonate. La matematică, absolvenţii de gimnaziu vor trebui să ştie în plus faţă de cei care au absolvit anul trecut clasa a VIII-a ecuaţiile de gradul II, corpurile rotunde şi trunchiurile de piramidă.
Evaluarea Naţională 2015 va avea loc în perioada 22-30 iunie, iar examenul de Bacalaureat 2015 începe pe 8 iunie şi se termină pe 3 iulie, urmând ca rezultatele finale să fie afişate pe 10 iulie.
Structura anului şcolar 2014 – 2015
Anul şcolar 2014 – 2015 va începe oficial în data de 15 septembrie, când se va termina vacanţa de vară de aproape trei luni, care a început în 20 iulie. Structura anului şcolar 2014-2015 a fost publicată recent în Monitorul Oficial, majoritatea elementelor fiind neschimbate faţă de anul şcolar 2013-2014.
Cursurile pentru anul şcolar 2014-2015 vor debuta oficial la 15 septembrie – în perioada 1-15 septembrie doar cadrele didactice se vor prezenta la unităţile de învăţământ – şi se vor încheia la data de 20 iunie 2015, anul şcolar fiind structurat după cum urmează:
Admitere liceu Cluj 2014. Rezultate finale
Specializările de la profilul real – Matematică-Informatică şi Ştiinţe ale Naturii – ocupă primele zece locuri în privinţa ultimei medii de admitere la liceele din judeţul Cluj, potrivit admitere.edu.ro. Primul profil uman, Filologie, apare abia pe locul al 12-lea. O surpriză a topului naţional al liceelor după ultima medie de admitere vine de la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă“ care se află pe a treia poziţie după două licee din Capitală.





