Tag Archives: elevi

Programul FUTURE Manager se lansează oficial în România pentru tinerii și profesorii care vor să devină lideri de succes

FUTURE Manager este programul gratuit care se lansează astăzi în România pentru studenții și profesorii universitari care doresc să își dezvolte competențele de management și să fie lideri pregătiți pentru viitor. Lansat alături de McDonald’s în România, programul FUTURE Manager ajută +120 de tineri și profesori din țară prin sesiuni de training 100% practice și sesiuni de orientare în carieră.

Liceul de Arte Vizuale ”Romulus Ladea” organizează admitere pentru clasa a V-a și a IX-a

Liceul de Arte Vizuale ”Romulus Ladea” organizează examenul de admitere pentru clasele a V-a și a IX-a în perioada mai-iunie 2022.

Oferta educațională pentru clasa a V-a este de 50 de locuri cu un program săptămânal care include ore de cultură generală specifice învățământului standard gimnazial la care se adaugă 7 ore de pregătire în domeniul artelor vizuale.

Înscrierea pentru probele de aptitudini se face la secretariatul unității în perioada 13-15 iunie iar desfășurarea probelor va avea loc în data de 16 iunie la Liceul de Arte Vizuale ”Romulus Ladea”.

Oferta educațională pentru clasa a IX-a este de 74 de locuri distribuite la profilurile Arhitectură, Arte Ambientale şi Design și Arte Plastice și decorative, cu specializările Pictură de șevalet, Grafică, Sculptură, Ceramică și Design Textil.

Înscrierea pentru probele de aptitudini se face la secretariatul unității în perioada 16-17 mai iar desfășurarea probelor va avea loc în perioada 18-20 mai la sediul liceului.

Mai multe informații puteți găsi la secretariatul Liceului De Arte Vizuale ”Romulus Ladea” sau pe site-ul arteplasticecj.ro la secțiunea admitere.

Prima zi de școală, fără emoții – la Școala Finlandeză ERI Cluj-Napoca

Prima zi de școală înseamnă multe emoții, atât pentru părinți, cât și pentru copii. Scoala Finlandeza ERI Cluj-Napoca vă invită la o întâlnire menită să mai risipească din aceste emoții, în data de 1 septembrie, începând cu ora 17:00.
Vor participa la întâlnire psihologul Silvia Jucan, manager-ul proiectului ERI Cluj-Napoca, Dana Pitariu, fondatoarea Școlii Finlandeze ERI Sibiu, Elena Lotrean, și învățătoarea clasei pregătitoare, Denisa Taloș, care vor încerca să răspundă la orice întrebări pe tema „Cum îl pregătim pe copil pentru școală?”.
Evenimentul va avea loc fizic, în cadrul Școlii Finlandeze ERI Cluj-Napoca, pe strada Fabricii de Zahăr, nr. 6-8 și este adresat tuturor părinților ai căror „bobocei” vor începe clasa pregătitoare, acum, în toamnă. Înscrierile se fac aici.

Calendarul anului școlar 2021-2022. Când începe școala

Anul şcolar 2021-2022 începe pe 13 septembrie 2021 pentru elevi şi se încheie pe 11 iunie 2022, are 34 de săptămâni, potrivit Ordinului de ministru nr. 3.243 din 5 februarie 2021. Este împărţit în două semestre şi trei vacanţe, din care două pentru toţi elevii, plus o vacanţă pentru elevii din ciclul primar şi copiii de la grădiniţă, fiind unul dintre cei mai scurți ani școlar din istoria recentă. 

Cursurile anului şcolar 2021 – 2022 vor începe luni, 13 septembrie 2021.

Școala care pregătește cu succes tinerii pentru viitor: Academia „Descoperă-ți pasiunea în IT” 

Pandemia de coronavirus și izolarea aferentă ne schimbă tuturor viețile, însă putem să folosim asta pentru a ne alinia mai rapid la progresele tehnologiei și a scăpa de „metehnele” educației pe stil vechi. În timp ce în învățământ viitorul pare mai nesigur ca niciodată, elevii de la Academia „Descoperă-ți pasiunea în IT” își continuă studiul cu succes și sunt convinși că au avut multe de învățat din această perioadă neobișnuită.

Pandemia a impus schimbări mari și urgente: mediul de business IT, dar şi multe business-uri din alte domenii de activitate și-au transformat stilul de muncă în așa numitul „work from home” și se preconizează că și în viitor, în mare parte, vor rămâne la fel, mai ales că angajaților le convine mai mult. Astfel, oamenii apreciază libertatea de a alege, iar 98% dintre angajații din IT ar dori să aibă posibilitatea de a lucra de la distanță pentru restul carierei lor, apreciind flexibilitatea, capacitatea de a lucra din orice locație, renunțarea la navetă sau la relocare etc.