Tag Archives: educatie
FUTURE Student: Elevii și profesorii de liceu se pot înscrie gratuit în cel mai complex program de #EducatieAltfel
Alegerea facultății este una dintre cele mai mari probleme ale tinerilor din România, de aceea, azi se lansează oficial, la nivel național, noul program FUTURE Student dedicat elevilor și profesorilor de liceu care doresc să se pregătească pentru viitor. Alături de PEPCO România, programul îi ajută pe elevi să își aleagă corect facultatea în funcție de propriile abilități, în timp ce profesorii aprofundează noi metode de predare ce le pot utiliza direct la clasă.
Acești studenți erau confuzi cu privire la viitor. Acesta e programul ce i-a ajutat să-și creeze o carieră
În urmă cu 5 luni, Răzvan și Cosmin erau studenți ce se apropiau de ziua absolvirii. Cariera era un concept abstract, iar despre cum să te pregătești pentru un job, cum să îți dezvolți o carieră știau foarte puține lucruri.
Chiar și acele puține informații erau prin lentila unor discursuri motivaționale de pe Facebook, TikTok sau așa cum sunt ele portretizate pe Netflix. De multe ori, aceste idei erau desprinse de realitatea din câmpul muncii. „Înainte de program mă simțeam derutat complet”, ne spune Cosmin.
Ultimele înscrieri pentru studenți și profesori în cel mai complex program de educație din România
Studenții și profesorii din mediul universitar se pot înscrie până în 27 Octombrie în programul FUTURE – Construiește cu pasiune, cel mai complex program de #EducatieAltfel din România unde studenții – profesorii – angajatorii se pregătesc 100% practic pentru viitor. Peste 250 de studenți s-au pregătit deja pentru piața muncii și s-au angajat la primul loc de muncă în ultimele ediții ale programului, în timp ce peste 100 de profesori din mediul universitar au aprofundat noi metode de predare prin care îi ajută pe studenți să se pregătească pentru viitor.
Aflat la a 5-a ediție, programul FUTURE este singurul program ce aduce împreună studenți, profesori din mediul universitar și angajatori care lucrează împreună în sesiuni de training 100% practice și care ajută cei 3 piloni ai educației să evolueze împreună.
Pregătiți pentru viitor: FUTURE lansează azi ediția 5 pentru studenți și profesori
Cel mai complex program de #EducatieAltfel, FUTURE – Construiește cu pasiune, lansează azi ediția 5 alături de Banca Comercială Română (BCR) pentru studenții și profesorii care doresc să se pregătească pentru piața muncii de azi și de mâine. Peste 80 de studenți și 60 de cadre didactice din mediul universitar vor participa în următoarele luni la sesiuni practice cu accent pe carieră, găsirea primului loc de muncă, piața muncii și competențele viitorului.
Prima zi de școală, fără emoții – la Școala Finlandeză ERI Cluj-Napoca




