Tag Archives: examene

Un nou calendar pentru înscrierea în învăţământul profesional

Ministerul Educaţiei Naţionale a devansat în acest an înscrierile în învăţământul profesional, urmând ca cererile de înscriere în învăţământul profesional de trei ani, pentru anul şcolar 2015-2016, să fie completate în perioada 8-12 iunie, în loc de 15-17 iunie, cum a fost până acum.

Admiterea în învăţământul profesional cu durata de trei ani se desfăşoară în trei etape. Astfel, prima etapă începe pe 8 iunie, a doua etapă începe pe 20 august, iar a treia etapă începe pe 3 septembrie.

Calendarul Evaluărilor Naţionale pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

După vacanţa prilejuită de sărbătorile pascale, elevii au revenit la şcoală, urmând ca semestrul al doilea să se încheie pe data de 19 iunie. Înainte de asta, elevii mai au de trecut câteva examene: în luna mai, elevii de la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a vor susţine Evaluările Naţionale. Evaluarea Naţională pentru elevii clasei a VIII-a este programată în 22-24 iunie, iar Bacalaureatul, în 8 iunie-3 iulie.

Evaluările naţionale de anul acesta încep pe data de 18 mai, cu testele de la clasa a II-a, şi se termină în data de 3 iunie cu examenele de la clasa a VI-a, potrivit calendarului publicat de Ministerul Educaţiei.

Simulare Evaluare Naţională 2015

Aproximativ 200.000 de elevi de clasa a VIII-a din toată țara au susţinut săptămâna aceasta examene în cadrul simulării evaluării naționale. Luni a fost organizat examenul la Limba și literatura română, marţi – matematică, iar miercuri, 25 februarie, elevii aparținând minorităților naționale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă au susţinut simularea la Limba și literatura maternă.

Afișarea rezultatelor este programată pentru data de 6 martie. Este pentru al doilea an consecutiv când elevii de clasa a VIII-a susţin la nivel naţional simulările examenelor de final de gimnaziu. 

Concursuri pentru elevi, organizate de UBB

Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) organizează şi în acest an concursuri, în diverse domenii, care pot înlocui examenul de admitere pentru anul universitar 2015-2016. Acestea se adresează în principal elevilor de liceu de clasa a XI-a şi a XII-a care doresc să-şi testeze capacităţile în vederea admiterii şi vor avea loc la nouă dintre facultăţile UBB, majoritatea din domeniul ştiinţelor reale.

Evaluări Naţionale pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Evaluările Naţionale de la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a vor avea loc în mai şi în iunie 2015; acestea vor începe pe data de 18 mai cu testele de la la clasa a II-a şi se termină în data de 3 iunie cu examenele de la clasa a VI-a potrivit calendarului publicat de Ministerul Educaţiei.