Bacalaureat 2014. Rezultate finale, după contestaţii

Rezultatele finale de la Bacalaureat 2014 au fost publicate vineri, 11 iulie, pe EDU.RO, după soluţionarea contestaţiilor depuse de candidaţii care nu au fost mulţumiţi de primele note de la Bac 2014, anunţate luni.
În această sesiune au promovat 59,25% dintre absolvenţii de clasa a XII-a, în cifre absolute mai puţin de 90.000 de candidaţi, potrivit datelor parţiale ale Ministerului Educaţiei, înainte de soluţionarea contestaţiilor.

Rezultatul este superior cu 4 procente celui consemnat în aceeaşi perioadă a anului 2013 (54,4%). Procentul de promovare pentru promoţia curentă este de 67,61%, cu 4,5% mai mare faţă de anul 2013 – 63,1%. În rândul celor promovaţi, cele mai multe medii au fost înregistrate pe segmentul 8 – 8.99: 25.423. La nivelul întregii ţări, s-au înregistrat 104 medii de 10, iar fiecare dintre ei va primi de la Guvern un premiu de 3.000 de lei.

Pe judeţe, cel mai ridicat procent de promovare s-a înregistrat în judeţele Brăila (77,82%,) Cluj (73,91%) şi Iaşi (73,67%). Cea mai scăzută rată de promovare s-a înregistrat în judeţele Ilfov (27,93%), Giurgiu (38,14%) şi Teleorman (44,10%).

Pe discipline, situaţia arată astfel: la proba scrisă de Limba şi literatura română E)a), din totalul celor 137.182 de absolvenţi, 108.234 (78,90%) au obţinut medii peste 5. La proba scrisă de Limba şi literatura maternă E)b), din totalul celor 6.658 de absolvenţi, 6.285 (94,40%) au obţinut medii peste 5. La proba scrisă obligatorie a profilului E)c), din cei 137.677 de absolvenţi, 107.003 (77,72%) au reuşit să obţină medii peste 5, iar la proba scrisă la alegere a profilului şi specializării E)d), din cei 138.161 de absolvenţi, 111.005 (80,34%) au obţinut medii peste 5.

Din totalul celor 161.682 de absolvenţi înscrişi, s-au prezentat 151.294. Alţi 10.388 de candidaţi au absentat. Dintre cei 151.294 de elevi prezenţi, 122.590 aparţin promoţiei curente, iar 28.704 provin din promoţiile anterioare. 275 de absolvenţi au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Din totalul absolvenţilor de clasa a XII-a din promoţia curentă, înmatriculaţi în unităţile de învăţământ la începutul anului şcolar 2013-2014, 73% au participat la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie – iulie 2014, cu două procente mai mult decât în sesiunea iunie – iulie a Bacalaureatului 2013.

Rezultatele finale la Bacalaureat 2014, afişate pe edu.ro, pentru candidaţii din judeţul Cluj pot fi văzute AICI.

Comments

comments