A început şcoala! Regulament nou în şcoli, pentru elevi şi pentru profesori

Anul şcolar 2014-2015 aduce, ca noutate, un regulament ce integrează reguli de conduită în unităţile de învăţământ, un contract educaţional cu părinţii şi obligaţii pentru profesori şi elevi.

Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar este o premieră a ultimilor zece ani pentru şcolile din România.

Proiectul acestui regulament, făcut public de Ministerul Educaţiei, include atât prevederi privind conduita cadrelor didactice şi a elevilor, cât şi obligaţii ale părinţilor, una dintre acestea fiind aceea de de a asigura, conform prevederilor legale, frecvenţa şcolară a copilului în învăţământul obligatoriu şi de a lua măsuri pentru şcolarizarea acestuia, până la finalizarea studiilor.

În privinţa profesorilor, aceştia trebuie să aibă o ţinută morală demnă, în concordanţă cu valorile pe care trebuie să le transmită elevilor, o vestimentaţie decentă şi un comportament responsabil, fiindu-le interzis să desfăşoare acţiuni care pot afecta viaţa intimă, privată şi familială a elevilor.

Conform aceluiaşi regulament, elevii nu vor mai putea folosi telefonul mobil în timpul orelor şi, totodată, le va fi interzis să deţină, să consume sau să comercializeze, în şcoli şi în afara acestora, droguri, substanţe etnobotanice, băuturi alcoolice, ţigări şi să participe la jocuri de noroc.

Regulamentul prevede şi că unităţile de învăţământ preuniversitar vor încheia un contract educaţional cu părinţii sau tutorii copiilor, în care vor fi stabilite drepturile şi obligaţiile reciproce ale părţilor, iar neîndeplinirea obligaţiilor asumate de şcoală va constitui abatere disciplinară.

Comments

comments