A început şcoala! Evaluările elevilor în anul şcolar 2014 – 2015

Noul an şcolar nu aduce noutăţi privind organizarea şi desfăşurarea examenelor naţionale şi a admiterii în liceu.

Astfel, după algoritmul inaugurat anul trecut, media de admitere în liceu se va calcula ca medie ponderată între media de la evaluarea naţională (75 la sută) şi media notelor din gimnaziu (25 la sută).

Evaluarea naţională din 2015 a elevilor din clasa a VIII-a se va desfăşura la aceleaşi discipline ca cele din acest an, elevii vor susţine examenele sub supraveghere video, iar repartizarea computerizată în licee va avea loc în trei etape.

În perioada 15-17 iunie va avea loc înscrierea la evaluarea naţională. Candidaţii vor susţine probele scrise în 22 iunie la limba şi literatura română, în 23 iunie la limba şi literatura maternă şi în 24 iunie la matematică. Rezultatele vor fi afişate în 26 iunie, până la ora 16.00, iar contestaţiile vor fi depuse între orele 16.00 şi 20.00. În perioada 27-29 iunie vor fi soluţionate contestaţiile, iar la 30 iunie vor fi afişate rezultatele finale.

Şi la evaluarea naţională din 2015 elevii vor fi supravegheaţi în sălile de examen cu camere video. De asemenea, sălile în care se descarcă şi se multiplică subiectele, precum şi cele în care se preiau şi se depozitează lucrările scrise trebuie să aibă camere de supraveghere.

Programele pentru disciplinele la care va fi susţinută evaluarea naţională din 2015 sunt aceleaşi cu cele din ultimii patru ani, respectiv cele aprobate în 2010 prin ordin al ministrului Educaţiei.

În anul şcolar 2014-2015, vor fi evaluaţi şi elevii claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a, aceste verificări fiind introduse, în premieră, în 2013-2014. Evaluările sunt programate în perioada mai-iunie, pentru a se vedea nivelul de pregătire al elevilor din aceste clase. Rezultatele nu se trec în catalog, nu se afişează şi nu sunt făcute publice.

Şi tot la fel ca anul trecut, vor fi organizate simulări ale examenelor naţionale, pe care le vor susţine atât elevii claselor terminale (a VIII-a şi a XII-a), cât şi cei de clasa a XI-a, pentru a se familiariza cu bacalaureatul.

Comments

comments