Evaluare naţională 2015. Luni încep examenele absolvenţii clasei a VIII-a

Elevii clasei a VIII-a vor susţine de luni, 22 iunie, Evaluarea Naţională. Rezultatele obţinute în urma celor două, respectiv, trei probe scrise (limba română, limba maternă şi matematică) contează pentru examenul de admitere la liceu. La fel ca anul trecut, notele de la evaluarea naţională vor reprezenta 75% din media de admitere la liceu.

Prima probă a evaluării naţionale, cea la limba şi literatura română, va fi susţinută pe 22 iunie. Elevii care aparţin minorităţilor naţionale vor susţine evaluarea la limba maternă pe 23 iunie 2015. Ultima probă, cea la matematică, va fi susţinută pe 24 iunie, iar rezultatele vor fi afişate pe 26 iunie, până la ora 16:00. În aceeaşi zi, în intervalul 16:00-20:00, se vor depune contestaţiile, care vor fi rezolvate în perioada de 27-29 iunie. Rezultatele finale după contestaţii se vor afişa pe 30 iunie.

La fel ca anul trecut, admiterea în învăţământul liceal se va face pe baza calculului mediei ponderate între media generală la evaluarea naţională susţinută de elevii clasei a VIII-a (75%) şi media generală de absolvire a claselor V-VIII (25%). Elevii vor putea completa fişele de înscriere pentru licee, împreună cu părinţii şi asistaţi de diriginţii claselor a VIII-a, în perioada 3-7 iulie. Fişele vor fi verificate de părinţi în perioada 4-8 iulie.

Prima repartizare computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a se va face pe 14 iulie. Pe 15 iulie se vor afişa în unităţile de învăţământ gimnazial listele cu absolvenţii repartizaţi proveniţi din şcolile respective şi listele cu locurile neocupate în unităţile de învăţământ liceal. Cea de-a doua etapă de repartizare computerizată va avea loc pe 23 iulie, iar cea de-a treia în zilele de 3 şi 4 septembrie.


EVALUARE NAŢIONALĂ 2015. Cum se calculează media

Ministerul Educaţiei a decis ca începând din 2014 media de admitere se calculează ca medie ponderată între media generală la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, care are o pondere de 75%,  şi media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, care are o pondere de 25% în calculul mediei de admitere.

Calculul mediei de admitere se face astfel: MA= (ABS+3 EN): 4(media de admitere este egală cu media generală de absolvire de la gimnaziu plus de trei ori media generală de la evaluarea naţională, totul împărţit la patru)
Unde:  MA = media de admitere;  ABS = media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a; EN = media generală obţinută la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a.


Ministerul Educaţiei a publicat modele de subiecte pentru Evaluare Naţională 2015 pe Edu.ro.

Descarcă de aici model de subiecte la proba scrisă de limba română

Descarcă de aici model de subiecte la proba scrisă de matematică


Calendar Evaluare Naţională 2015

13 iunie – încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a

15-17 iunie – înscrierea la Evaluarea Naţională

22 iunie – limba şi literatura română – probă scrisă

23 iunie  – limba şi literatura maternă – probă scrisă

24 iunie – matematica – probă scris

26 iunie – afişarea rezultatelor (până la ora 16)

26 iunie – depunerea contestaţiilor (orele 16 – 20)

27 iunie-29 iunie – rezolvarea contestaţiilor

30 iunie – afişarea rezultatelor finale după contestaţii

Comments

comments